Carlos Alcaraz preferă aurul la Jocurile Olimpice de la Paris, în locul unui trofeu la Roland Garros
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a afirmat că, dacă ar fi pus să aleagă, ar prefera să cucerească medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, din vara acestui an, în locul unui trofeu în turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, informează AFP.
Chestionat luni, înainte de începerea sezonului său pe zgură, la turneul ATP din Argentina, spaniolul în vârstă de 20 de ani, numărul doi mondial, a spus: „Dacă ar trebui să aleg, anul acesta prefer să câştig aurul olimpic, mai degrabă decât Roland Garros-ul”.
Învingător la US Open 2022 şi Wimbledon 2023, Alcaraz îşi va apăra coroana săptămâna aceasta la Buenos Aires. „A fost un turneu incredibil pentru mine şi am vrut să revin anul acesta”, a spus jucătorul iberic, subliniind că se simte bine din punct de vedere fizic.
„Nivelul meu actual este foarte bun. Tocmai am jucat un tenis bun în Australia, iar zilele de antrenament pe care le-am avut pe zgură au fost foarte bune”, a precizat el.
Carlos Alcaraz va debuta direct în turul secund la Buenos Aires, împotriva câştigătorului meciului dintre peruanul Juan Pablo Varillas (locul 85 ATP) şi argentinianul Camilo Ugo Carabelli (134 ATP).