Cât costă casa în care va sta Dani Alves după ce a ieșit din închisoare

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 26 martie 2024, ora 10:38,
Dani Alves
Dani Alves

Fostul fundaş brazilian Dani Alves a părăsit, luni după-amiază, închisoarea Brians 2 de lângă Barcelona, unde a petrecut ultimele 430 de nopţi, după ce a fost acuzat de viol. Cauţiunea sa de un milion de euro a fost plătită de un grup de prieteni, iar fostul jucător va locui într-o casă pe care şi-a cumpărat-o în 2010 şi care valorează cinci milioane de euro, scrie presa spaniolă.

Chiar de miercurea trecută, când a fost anunţat ordinul de eliberare, avocata Inés Guardiola a condus o echipă pentru a strânge banii în vederea eliberării. Aceştia s-au bazat pe sprijinul familiei lui Neymar, care a dat în cele din urmă înapoi după presiunile exercitate de sponsori. Nici nu au reuşit să convingă vreuna dintre băncile unde Alves a avut capital să îi aloce un împrumut. Nici nu au reuşit să folosească cele peste şase milioane de euro pe care fiscul i le-a restituit deja, dar care nu sunt încă disponibile. În cele din urmă, un grup de prieteni, printre care s-ar putea afla şi un fotbalist în activitate, a contribuit cu bani la suma care luni la ora 12.00 a fost transferată în contul tribunalului, scrie La Vanguardia.

În timpul zilei de luni, el a profitat de ultimele ore petrecute în centru pentru a împărţi cele patru lucruri care îi rămăseseră. În principiu, îmbrăcăminte sportivă. A vrut să dea închisorii exemplarul Bibliei care l-a însoţit în aceste luni, un ventilator şi o cutie cu cărţi. Aceste obiecte au fost înmânate şefului penitenciarului, care s-a ocupat de gestionarea eliberării sale şi căruia i-a mulţumit pentru tratamentul de care a beneficiat.

Apoi a luat obiectele personale pe care le predase în prima zi în care a intrat în închisoare şi pe care nu le putea folosi: un ceas, verigheta şi telefonul mobil.

De acum înainte, în fiecare vineri va trebui să se prezinte la secretariatul secţiei 21 a Tribunalului Barcelona.

Până când apelul nu va fi soluţionat şi sentinţa este definitivă, perioadă care poate dura câţiva ani, Dani Alves nu va mai putea părăsi Spania. El trebuie să fie întotdeauna disponibil la un număr de telefon pe care l-a furnizat deja instanţei. De asemenea, nu va avea voie să comunice cu victima sau să se apropie de locuinţa sau locul de muncă al acesteia.

Dani Alves va sta la locuinţa sa din Esplugues de Llobregat, un cartier rezidenţial. Casa sa, achiziţionată în 2020, are 655 de metri pătraţi, din care 543 locuibili, şi valorează cinci milioane de euro.

Casa are piscină, grădină, garaj, dar şi sală de sport.

 

barcelonadani alvesneymar