Cataramă, negustorul de speranțe

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 01 noiembrie 2019, ora 13:01,
catarama-negoita
catarama-negoita

Cu un picior în groapă din cauza managementului dezastruos, Dinamo își păstrează potențialul uriaș ca vehicul de imagine, iar asta valorează mult mai mult decât leul cerut de Ionuț Negoiță.

Afacerist veros și speculant, acum mai preocupat de cariera politică reinventata subit, Viorel Cataramă a identificat rapid oportunitatea.

O întâlnire cu Ionuț Negoiță, ‘testul de dinamovist’ trecut cu nota 5 și un interviu în care le-a promis marea cu sarea suporterilor dinamovisti, greu încercați în ultimii ani de mediocritatea în care s-a zbătut echipa de fotbal a celui mai mare club sportiv din România. A fost suficient pentru ca Viorel Cataramă, candidatul Viorel Cataramă să obțină mai multa expunere decât a avut parte, cumulat, în ultimii cinci ani. Expunere publică, adică acea resursă valoroasă pe care o caută orice candidat la o funcție publică, orice om politic.

Citește și VIDEO | Bombă! Manchester City confirmă OFICIAL interesul pentru Coman

Ce oferă în schimb domnul Cataramă?! Speranțe! Deșarte sau nu, timpul va demonstra. Dar deocamdată, speranțe. Fostul liberal s-a documentat despre toate problemele din fotbalul românesc și a promis ca totul va fi altfel. Fără patroni-creditori, cu profesioniști responsabili, listare la bursă și problema stadionului rezolvată!

Simplu, nu? Nu! Idealurile domnului Cataramă în materie de fotbal ar fi de dorit pentru fotbalul românesc, dar deocamdată sunt doar niște speranțe vanturate la schimb cu expunerea uriașă obținută. Și cea mai bună dovadă este că domnul Cataramă s-a grăbit sa le trâmbițeze cum a ieșit pe ușa biroului lui Ionuț Negoiță! Așa e în politică, nu e timp de pierdut…

Poate intențiile domnului Cataramă sunt reale, dar în momentul acesta dansul doar s-a înscris într-o galerie fără sfârșit a negustorilor de speranțe. A cumpărat gratis un spațiu nemărginit de publicitate, și tot gratis ii va fi sa spună că rezultatele unui eventual audit nu i-au fost pe plac.

Viorel Cataramă s-a mai jucat în trecut cu speranța a peste 200 000 de români. SAFI SA s-a constituit la 13 mai 1993 si avea un capital social de 351 milioane de lei. Principalii actionari ai SAFI erau SC Elvila SA – 38,46 %, Banca Ion Tiriac – 17,43% si George Danielescu – 6,38%. Societatea avea ca principale obiecte de activitate vanzarea si cumpararea de titluri de valori, gestionarea si administrarea portofoliului clientilor si gestionarea fondurilor comune de plasament.

În luna noiembrie 1993, din initiativa lui George Danielescu, a fost infiintat Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri (FMOA), avand ca membri fondatori Consiliul National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Institutul de Management si Asociatia Romana pentru Management in Aprovizionare si Vanzari. Nici activitatea FMOA si nici cea a SAFI nu au fost avizate de Comisia Nationala de Valori Mobiliare, asa cum prevede legea.

Citește și Becali reacționează după anunțul lui Negoiță: ”Să-i arătați și lui Talpan oferta de 1 leu”

La putin timp de la infiintarea fondului, din dispozitia lui George Danielescu, administratorul societatii, s-a inceput vanzarea de certificate de investitor catre populatie. La 1 decembrie 1995, SAFI INVEST SA a preluat de la SAFI SA activitatea de administrare a FMOA. George Danielescu a trecut atunci de pe functia de administrator al SAFI pe aceeasi functie la SAFI INVEST. Astfel, el a condus afacerea in perioada decembrie 1993-martie 1996. In acest interval de timp, cele doua societati au incasat prin vanzarea certificatelor de investitor suma de 515.317.394.815 lei. Banii proveneau de la 222.619 investitori.

fotbalcataramadinamoNegoitaliga 1suporteri