Câți bani și câte puncte WTA a câștigat Irina Begu pentru calificarea în turul 2 la Wimbledon

Irina Begu a obținut calificarea în turul 2 de la Wimbledon. Sportiva din România a învins-o în prima rundă, cu ceva emoții, pe slovena Kaja Juvan, cu scorul de 7-6, 1-6, 6-3. Bucureșteanca a pus mâna pe o sumă importantă de bani după această performanță.
Câți bani a câștigat Irina Begu după victoria din primul tur de la Wimbledon
Premiile de la Wimbledon au crescut considerabil în acest an, mai precis cu 8,2% în total. Organizatorii pun la dispoziție nu mai puțin de 38 de milioane de lire. Câștigătorii turneelor de simplu, atât la masculin, cât și la feminin, încasează 3 milioane de lire.
Irina Begu și-a asigurat un cec în valoare de 99.000 de lire pentru calificarea în turul 2 al celui de-al treilea Grand Slam al sezonului. Ea își poate rotunji veniturile în cazul în care obține o nouă victorie. Calificarea în turul 3 este recompensată cu 152.000 de lire. De asemenea, aceasta și-a asigurat și 60 de punte în clasamentul WTA
Cu cine va juca Irina Begu în turul 2
Românca se va duela cu un nume cunoscut în runda cu numărul doi de la turneul londonez. Irina Begu va da piept cu sportiva din Australia, Daria Kasatkina, care în prima rundă a învins-o pe columbianca Emiliana Arango, cu 7-5, 6-3.
Daria Kasatkina ocupă locul 18 în clasamentul WTA. Ea s-a născut în Rusia, iar în 2022 și-a făcut curaj și a declarat public orientarea sa gay, criticând în același timp legile anti-LGBTQ+ din Rusia și invazia Ucrainei. Ulterior, ea nu s-a mai întors în țara natală și a condamnat regimul lui Vladimir Putin.
În martie 2025, Kasatkina a obținut rezidență permanentă în Australia și a decis să reprezinte această țară în circuitul WTA. Acum locuiește în Melbourne, împreună cu partenera ei, Natalia Zabiiako.