Ce a spus Costel Gâlcă despre noul director sportiv de la Rapid: ”Vedem în aceeași direcție”

Articol de Mihai Popescu - Publicat joi, 19 iunie 2025, ora 15:50,
Costel Gâlcă
Costel Gâlcă

Costel Gâlcă a fost numit recent antrenorul principal al Rapidului, iar Mauro Pederzoli va ocupa funcția de director sportiv al clubului giuleștean.

Tehnicianul a oferit o primă reacție cu privire la numirea noului director sportiv. Astfel, Gâlcă a dezvăluit că relația sa cu oficialul italian este una bună.

„Prea multe eu nu știam. Știam că venea un director sportiv, dar nu știam de unde. Cu experiența lui cu siguranță va ajuta echipa. (n.r. Dan Șucu) A adus un director sportiv cu experiență.

E foarte fluentă relația mea cu dânsul. Vedem în aceeași direcție ceea ce vrem să facem la Rapid. Acesta este un  lucru bun.

Vorbește spaniolă foarte fluent, nu avem probleme.”, a spus Costel Gâlcă, în cadrul unei discuții cu jurnalistului Dan Filoti, aflat în Slovenia, acolo unde Rapidul își desfășoară cantonamtul de vară.

dan sucurapidMauro Pederzolicostel gâlcă