Ce a spus George Pușcaș după ce România a ajuns la EURO: ”Lumea nu mă cunoaşte personal, mă vede doar pe teren şi mă judecă!”

Echipa naţională a României s-a calificat la un turneu final după opt ani, sâmbătă, în urma victoriei cu Israel, scor 2-1, din Ungaria.
În clasament, România este pe primul loc al grupei, cu 19 puncte, urmată de Elveţia, cu 17 puncte. Ambele echipe s-au calificat pentru turneul final. Pentru tricolori este a şasea oară când merg la turneul final al campionatului european, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.
După meci, George Puşcaş a oferit mai multe declarații.
”De abia mai am voce. E o mândrie enormă. Munca pleacă de la primul meci. Astăzi cred că orice român e fericit. Sper că românii s-au uitat la noi şi au fost mândri, pentru că România poate arăta bine. [cum a marcat golul egalizator] Am stat la linie, perfect, ştiam că acolo e pâinea mea, în careu.
M-am dus după mingea aia gândindu-mă că e ultima. Ştiam că trebuie să marchez. Lumea nu mă cunoaşte personal, mă vede doar pe teren şi mă judecă doar acolo. E normal. Am fost criticat. Eu sper că criticile mi-au adus un plus. Ştiam în sufletul meu că voi duce munca până la capăt
E o chestie între mine şi mister pe care o ducem de ceva timp împreună. Avem o relaţie specială. Am clădit o prietenie bună, atât ca antrenor, cât şi ca om. Ne-am ajutat mult. Împreună ne completăm”, a spus George Pușcaș, la finalul meciului.