Ce a spus Luis Enrique după ce a fost eliminat de Borussia Dortmund: „E imposibil de crezut!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat miercuri, 08 mai 2024, ora 07:07,
Luis Enrique
Luis Enrique

PSG a ratat șansa de a se califica în finala Champions League din acest sezon. Campioana Franței a fost eliminată de Borussia Dortmund după 0-1 (0-2 la general).

Luis Enrique a comentat rezultatul înregistrat. Tehnicianul le-a dat credit adversarilor.

„E imposibil de crezut!”

„E trist când pierzi, mai ales așa. În primul rând, o felicit pe Dortmund. A făcut un sezon grozav. Am lovit bara de 6 ori în două meciuri, 31 de șuturi, e imposibil de crezut.

Am avut 3.0 goluri așteptate, iar ei 0.7. Și tot ei au fost cei care au înscris! E un nivel înalt, acceptăm și vom încerca să ne ridicăm, apoi să ne pregătim pentru sezonul următor.

E cea mai tare competiție. Nimeni n-a subestimat-o pe Dortmund, nimeni care știe fotbal, mai ales un antrenor. Nu cred că am fost mai slabi. Dar rezultatul contează, le doresc tot binele pentru finală. Ne vom reveni”, a spus Luis Enrique, după eliminarea din Champions League.

luis enriquePSG