Ce finală își dorește Dan Petrescu la Campionatul Mondial: ”Știu că se vor supăra mulți!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat luni, 05 decembrie 2022, ora 21:16,
Dan Petrescu
Dan Petrescu

Cupa Mondială se îndreaptă către faza sferturilor de finală.

Dan Petrescu își dorește o finală între Argentina și Portugalia.

”Nu îi va fi ușor (n.r. lui Messi). În sferturi are Olanda. Apoi o să fie și Brazilia. Eu mi-aș dori să fie Messi și Ronaldo în finală. Ar merita pentru ce carieră au făcut. Pentru mine, Messi va rămâne, am spus-o și o voi spune, cel mai mare jucător din istoria fotbalului.

Știu că se vor supăra mulți. În opinia mea, a fost mai mare decât Maradona, pentru cariera pe care a avut-o. O carieră fantastică, 1000 de goluri, 1000 de meciuri, plus că a jucat la un nivel maxim non-stop.

Mie mi se pare cel mai mare jucător din istoria fotbalului, iar Ronaldo, la fel, cred că trebuie să fie în primii trei, în istoria fotbalului, pentru profesionalismul lui. Mi-ar plăcea mult o finală Argentina – Portugalia, dar nu cred”, a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.

messicupa mondialaronaldodan petrescu