Ce le-a cerut Bogdan Andone jucătorilor lui, după FC Argeș – FCSB 1-0

Articol de Gabriel Ion - Publicat sâmbătă, 17 ianuarie 2026, ora 08:30,
FC Argeș
FC Argeș

FC Argeș a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în primul meci din etapa a 22-a a Superligii de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost reușit de Yanis Pîrvu (28), din pasa lui Robert Moldoveanu, după o intercepție reușită de Jakov Blagaic la centrul terenului.

Campioana a avut o ocazie mare de egalare, prin Daniel Bîrligea (39), dar acesta a ratat singur cu portarul David Lazar.

„Vreau să-i felicit pe băieți pentru modul în care au jucat. Muncă, disciplină. Nu e întâmplător, pentru că așa i-am văzut în Antalya. Au făcut sacrificii, iar asta s-a văzut.

Am zis că va fi un meci intens, cu miză mare, pentru că FCSB era la doar 3 puncte în spate înainte de meci. Terenul a dat o stare de luptă, s-au făcut greșeli tehnice. Mă bucur că am gestionat acea acțiune de atac și pentru finalizarea lui Yanis Pîrvu.

Nu, nu suntem deloc în play-off. Sunt foarte multe echipe în luptă, vreo 6-7 echipe pe două locuri. Sunt multe puncte puse în joc, important e ca noi să le obținem. Trebuie să luăm fiecare joc în parte.

Nu cred că e prima oară când începem cu doi jucători under. Pentru mine nu contează vârsta. Important e ca fiecare să facă efort, să aibă atitudine și să respecte ceea ce pregătim din punct de vedere tactic.

Suntem cumva pregătiți că o să rămânem fără ei. Pentru Mario au existat tot timpul oferte. La Yanis, care e jucător de echipă națională, au fost tatonări. Dacă se vor pregăti la fel, vor face pasul spre echipa națională mare. Tudose joacă meci de meci și o face impecabil”, a spus la finalul meciului Bogdan Andone, antrenorul gazdelor.

FC Argeș a învins-o pe FCSB și în tur, cu 2-0. FCSB era neînvinsă de opt etape în campionat (cinci victorii, trei egaluri).

realitatearealitatea.net