Ce șanse mai are Cristi Chivu să o antreneze pe Inter Milano

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 11 aprilie 2023, ora 14:03,
Cristian Chivu
Cristian Chivu

Antrenorul lui Inter Primavera, Cristi Chivu, era favorit să-l înlocuiască pe Simone Inzaghi la prima echipă. Însă presa din Italia scrie că șansele ar fi scăzut considerabil.

Inter Primavera a suferit un eșec în fața Fiorentinei (2-4) pe teren propriu. Inter Primavera, campioană anul trecut, tot sub comanda lui Chivu, a ajuns la șase meciuri consecutive fără victorie și ocupă locul 10 în campionatul de tineret, cu 33 de puncte, la doar trei lungimi peste poziția de baraj ocupată de AC Milan.

Calcio Style vorbește despre „o criză fără sfârșit”.

„Cu siguranță meciul de astăzi i-a făcut pe mulți fani ai lui Inter să-și schimbe părerea despre Cristian Chivu. Antrenorul nerazzurilor a fost chiar un candidat pentru a-l înlocui pe Simone Inzaghi în cazul unei demiteri, având în vedere că actualul antrenor nu are rezultate prea bune la prima echipă.

Totuși, e o perspectivă de neconceput, având în vedere că echipa Primavera, condusă de Chivu, a ajuns la șase meciuri consecutive fără victorie în campionat și în Cupa Italiei. Echipa lui Aquilani a anihilat-o pe Inter și a trimis-o mai aproape de zona play-out decât de play-off. De asemenea, poziția lui Cristian Chivu este acum pusă în discuție”, a scris și Fiorentina News.

„Cristian Chivu, pe care mulți l-ar fi promovat în locul lui Simone Inzaghi, arată astăzi mai mult ca niciodată că nu este numele potrivit pentru acest post”, a concluzionat și Calcio Mercato.

fiorentinainter milanointer primaveracristi chivu