Ce șanse mai sunt ca Daniel Oprița să ajungă la Sepsi

Daniel Oprița a fost dorit pe banca lui Sepsi de patronul Laszlo Dioszegi, după ce echipa a retrogradat, însă înțelegerea a căzut.
Clauza de reziliere a antrenorului este de 50.000 de euro şi cei de la Steaua nu au avut de gând să îl lase pe Opriţa să plece fără ca acea sumă de bani să fie achitată, iar conducătorul formaţiei din Sfântu Gheorghe nu a dorit să plătească clauza, pentru a nu crea un precedent.
Oficialii Stelei au stabilit un deadline pentru eventuala achitare a clauzei, 4 iunie, care a trecut, astfel că Daniel Opriţa va continua, aproape sigur, în Ghencea.
„Cei de la Sepsi au refuzat să plătească clauza. Aceasta este condiţia pusă de club. Momentan, Daniel Opriţa se află în vacanţă cu familia. Dacă cei de la Sepsi se vor răzgândi, bine, dacă nu, va continua la Steaua, mai are contract un an”, a declarat Adrian Bumbescu, confrom Digisport.