Ce se întâmplă cu David Miculescu după ultimele sale prestații: „L-a costat aia!”
Articol de Mihai Dragomir - Publicat luni, 29 ianuarie 2024, ora 15:19,

David Miculescu a reușit să marcheze în primele meciuri oficiale din acest an (4-0 cu UTA Arad și 3-0 cu CSU Craiova).
Jucătorul nu este utilizat drept titular la FCSB. Gigi Becali a explicat de ce Miculescu nu face parte din primul „11”.
„L-a costat aia!”
„Miculescu dă semne, asta nu înseamnă că o să-l băgăm acum. A intrat David Miculescu, a pierdut o minge în tușă, l-a costat aia, că nu mai joacă titular. La mine poți să pasezi greșit, dar trebuie să pasezi repede. Dacă dormi, gata.
Dacă joci în viteză, cu mine ești prieten. Dacă dormi până vine baba cu colacii și-ți ia vârcolacii, la revedere, la mine nu mai joci.”, a declarat Gigi Becali, conform Digi Sport.