Ce spune Adi Mutu după egalul cu FC Argeș: ”Lipsa de experiență își spunea cuvântul!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat duminică, 04 decembrie 2022, ora 22:01,
Adrian Mutu
Adrian Mutu

Pănoiu de la Rapid a deschis scorul încă din minutul 2.

Ionuţ Şerban a egalat pentru FC Argeș în minutul 60.

Rapid este pe locul 3 în clasament cu 34 de puncte.

La finalul meciului, Adi Mutu a oferit mai multe declarații.

”A fost un meci echilibrat, fiecare echipă a avut câte o repriză. Prima a fost a noastră, puteam majora scorul.

Cât am fost proaspeți, n-am avut nicio problemă, dar, după aceea, ținând cont de situația în care ne aflăm, cu cinci jucători de la Academie pe bancă… Câteodată ai parte de ghinion, restul, vorbim de bucătăria internă.

Belu are 30 de minute tot campionatul, Vojtus avea 45 de minute tot campionatul. Emmers a intrat după o lună, iar de pe bancă putea veni doar Ciobanu.

Restul, copii, iar lipsa de experiență își spunea cuvântul într-un astfel de meci. Ăștia suntem, nu căutăm scuze.

Mie mi-ar plăcea să nu primesc gol, să avem apărarea cea mai bună. Până la urmă, astăzi am fost egalați, nu am alergat noi după egalare, puteam majora scorul.

În momentul în care nu ai soluții pentru a aduce prospețime, e greu să schimbi ceva. Terenul a fost greu. Dacă aș fi avut schimbări, lucrurile ar fi stat altfel, pentru că noi am fost periculoși mereu când am ajuns în careu”, a declarat Adrian Mutu.

rapidadi mutufc argeș