Ce spune Buffon despre o ofertă uriașă venită din Arabia Saudită

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat miercuri, 19 iulie 2023, ora 14:26,
Gianluigi Buffon
Gianluigi Buffon

Gianluigi Buffon, fostul portar al selecţionatei Italiei, a refuzat o ofertă din Arabia Saudită, tentantă din punct de vedere financiar, şi se pregăteşte să-şi anunţe retragerea, la vârsta de 45 de ani, informează mass-media italiană.

Buffon evoluează în prezent în Serie B, la formaţia Parma, unde este coleg cu românii Dennis Man şi Valentin Mihăilă, după ce şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Juventus Torino, cu care a cucerit zece titluri de campion al Italiei.

Potrivit cotidianului Corriere dello Sport, goalkeeper-ului italian i-a fost propus recent un contract pe două sezoane, în valoare de 30 de milioane de euro, de către un club din Arabia Saudită. El a reflectat îndelung la această ofertă, alături de familia sa, decizând în final să meargă pe un alt drum, cel al posibilei retrageri.

Clubul Parma, de care Buffon e legat prin contract până la finele sezonului viitor, „este deja conştient de situaţie” şi aşteaptă acum decizia finală a portarului, care „va fi anunţată probabil în zilele următoare”.

„Care va fi viitorul lui Buffon? Drumurile sunt multe, cel de conducător rămânând varianta cea mai atractivă”, adaugă sursa citată.

 

gianluigi buffonarabia sauditaparma