Ce spune Neluțu Varga înainte de meciul FCSB-ului din Europa League: ”Eu cred că pot să treacă și de Lyon!”

FCSB se pregătește de meciul cu Lyon, disputat joi, 6 martie, de la ora 19:45 pe Arena Națională, în manșa tur din optimile de finală din Europa League.
Înainte de meci, patronul CFR-ului, Neluțu Varga, a oferit mai multe declarații.
„L-am felicitat după meciul cu PAOK. Sincer, eu mă bucur pentru ei.
Este un merit al României și până la urmă, punctele pe care le produc ei, cum am produs și noi în anii trecuți, ajută fotbalul românesc și echipele care se vor califica pe viitor în Europa. Sunt de apreciat și anul acesta au avut un loc performant, bun.
M-am uitat la toate meciurile lor din Europa, sincer. Eu cred că pot să treacă și de Lyon. Depinde de ziua respectivă. Dacă au noroc și pregătesc bine meciul și sunt motivați, eu cred că pot”, a declarat Neluțu Varga, potrivit Fanatik.