Ce „tricolor” nu ar trebui să lipsească din primul 11 al naționalei! Verdictul dat de Florin Prunea: „Merge și la Mondial!”

Articol de Darius Stănescu - Publicat vineri, 27 decembrie 2024, ora 23:51,
Florin Prunea
Florin Prunea

Florin Prunea știe ce „tricolor” nu ar trebui să lipsească din primul 11 al naționalei. Fostul portar a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Florin Niță, după evoluțiile din poarta României.

Florin Niță este titularul echipei naționale și în mandatul lui Mircea Lucescu. Ajuns la 37 de ani, acesta îi ține pe banca de rezerve pe Ștefan Târnovanu și pe Horațiu Moldovan.

Florin Prunea, convins că Florin Niță nu ar trebui să lipsească din primul 11 al naționalei

Florin Prunea este de părere că tot Florin Niță va apăra pentru România și la Campionatul Mondial din 2026, în cazul în care „tricolorii” vor reuși să se califice la turneul final de peste Ocean.

„N-ai văzut că Niță e ’din bară în bară’? De trei ani tot le-a scos (n.r. mingile din poartă). Merge 100% și la Mondiale. N-ai văzut cum arată băiatul ăsta și cum se manifestă în poartă tot timpul? Zici că odată sare în aer. În momentul de față nu ai cum să-l scoți din poartă pe Florin Niță”, a declarat Florin Prunea, conform digisport.ro.

florin nițăflorin pruneatricolori