Cea mai mare greșeală făcută de Marius Croitoru la FC Botoșani: „Simțea presiune din partea din club”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat vineri, 01 iulie 2022, ora 18:42,
Marius Croitoru
Marius Croitoru

Antrenorul Marius Croitoru s-a despărțit de FC Botoșani în această vară, după trei ani petrecuți pe banca grupării moldovene. El a semnat cu FC U Craiova 1948, iar în locul lui a fost numit Mihai Teja.

Marius Croitoru nu e un șlefuitor de talente”, spune Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani

Patronul FC Botoșani, Valeriu Iftime, recunoaște că Marius Croitoru este un antrenor bun, dar tehnicianul nu mai este un subiect de discuție pentru omul de afaceri.

Eu nu aș vrea să mai deschidem acest subiect. Nu are importanță de ce a plecat Marius. Important e să judecăm cum a putut Marius să stea 3 ani la noi și să facă performanță. Sau nu doar Marius. Și cum poate un club să țină un antrenor timp de 3 de ani.

Aș vrea să vorbesc despre Teja, nu despre Croitoru. Nu am fost supărat pe el. Croitoru nu mai e un subiect pentru mine. Am lucrat cu el, e un băiat de caracter, dar nu stau să mă gândesc ce face Croitoru.

Eu aș vrea să nu-l mai ridicăm pe Marius foarte, foarte sus. Dar să nu credeți că el e un șlefuitor de talente. O să vedeți că vom aduce jucători. La Botoșani se face scouting bun.

Cu sau fără Marius au fost jucători buni la Botoșani. Asta fără să-i diminuez din merite lui Croitoru. Nu el ținea fotbalul din Moldova în spinare”, a spus Valeriu Iftime la GSP LIVE.

Marius Croitoru a refuzat să accepte condițiile impuse de Valeriu Iftime

Valeriu Iftime a spus și care a fost marea greșeală făcută de Marius Croitoru când era antrenor la FC Botoșani.

Au fost niște chestii interne. Erau două-trei condiții pe care eu l-am rugat să le accepte. El niciodată nu a simțit tensiune din partea mea, ci din partea multora din club, din zona spectatorilor, din zona presei, chiar din zona asociaților mei.

Era o presiune grea. Faptul că avea o relație proastă cu presa a fost cea mai mare greșeală a lui. Dacă are o reacție din partea unora, fotbaliști, secunzi, acționari, e și din cauza ta.

Marius a avut succes teribil la Botoșani, eu m-aș ruga enorm de mult să aibă în continuare. E un om inteligent, dar trebuie să-și măsoare relația asta cu cei din jurul lui”, spunea, recent, Valeriu Iftime.

marius croitoruvaleriu iftime