Cei doi jucători au semnat cu Unirea Slobozia
Articol de Mihai Popescu - Publicat vineri, 06 iunie 2025, ora 14:19,

Unirea Slobozia a reușit să se salveze de la retrogradare, iar acum, ialomițenii își conturează strategia pentru următorul sezon din Superliga.
Astfel, clubul intenționează să își întărească lotul. Adrian Prepeliță a fost instalat în funcția de antrenor după plecarea lui Adrian Mihalcea.
Ilie Lemnaru, președintele clubului, a declarat că Adnan Aganovic și Florin Purece și-au prelungit contractele cu echipa.
”I-am prelungit contractul lui Aganovic, Purece mai trebuie să-mi dea doar contractul semnat pe mail. Urmeană să mai discutăm cu jucătorii pe care i-am avut până acum și au făcut performanță alături de noi”, a declarat Ilie Lemnaru pentru digisport.ro.