VIDEO | Cei patru MAGNIFICI de la Lima! Înotătorii români sunt campioni mondiali la ștafeta de 4×100 m!

Ștafeta României de 4×100 m a câștigat aurul la Campionatul Mondial de la Lima, cu timpul de 3:18,84.
Popovici, Constantinescu, Cozma și Dinu au condus cursa de la un capăt la celălalt
David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ștefan Cozma și Patrick Sebastian Dinu nu le-au dat nicio șansă adversarilor lor.
Primul a intrat în bazin Popovici. Chiar dacă nu a avut un timp de reacție bun, dublul campion mondial și european de seniori a ieșit primul la suprafață, după care s-a distanțat constant de ceilalți concurenți.
Avansul după prima lungime de bazin era de peste o secundă și a crescut cu încă 50 de sutimi când a terminat de înotat.
Alexandru Constantinescu, Ștefan Cozma și Patrick Sebastian Dinu au dat tot ce au avut mai bun și au păstrat echipa României pe primul loc.
Cei patru maginifici au terminat cursa în 3:18,84, fiind urmați de echipa Franței (3:20,29) și a Lituaniei (3:20,41).
Două românce sunt calificate în finala la 100 m spate
Este a doua medalie a României la Campionatul Mondial pentru juniori de la lima, după argintul câștigat de Vlad Stancu la 400 m.
Vești bune vin și de la fete. Rebecca Diaconescu și Aissia Prisecariu s-au calificat în finala probei de 100 m spate!
Diaconescu a concurat în prima semifinală, terminând cursa pe locul 2, cu 1:02, 64, după unguroaica Dora Molnar (1:02, 19).
La rândul ei, Prisecariu a înptat în cealaltă semifinală. Deși a avut un start slab și a întors ultima la 50 de metri, Aissia a avut o ultimă lungime de bazin incredibilă, terminând pe locul 3, în 1:02,59, după italianca Sara Curtis (1:02,09) și japoneza Aimi Nagaoka (1:02,24).
Româncele s-au calificat, așadar, în finala programată mâine noapte, 1 septembrie, de la ora 3:23, ora României, cu al patrulea și al cincilea timp.