BREAKING NEWS | CFR Cluj, campioana României pentru al patrulea sezon la rând! Un autogol aduce titlul ardelenilor

CFR Cluj se impune pe terenul celor de la FC Botoşani, scor 1-0, şi devine campioana României pentru al patrulea sezon consecutiv.
Golul care a încoronat-o pe CFR Cluj campioana României a fost marcat în minutul 54, după ce lovitura de cap a lui Andrei Burcă a fost deviată în proprie poartă de către Ţigănaşu.
Prima repriză a jocului din Moldova a început cu cei de la CFR Cluj în ofensivă. Ciprian Deac a ratat prima ocazie, în minutul 21, dintr-o lovitură liberă. Cristi Manea a prin şi el un şut de senzaţie, dar Pap, portarul celor de la Botoşani a respins spectaculos, în minutul 29.
Replica celor de la FC Botoşani a venit în minutul 33, când Tigănaşu a lovit bara de la colţul scurt. Acesta a prin un şut fabulos din unghi, care l-a surprins chiar şi pe Arlauskis. Prima repriză a jocului s-a terminat aşa cum a început, 0-0.
Repriza a doua a început cum nu se putea mai bine pentru elevii lui Edi Iordănescu. CFR Cluj deschide scorul la prima fază mai periculoasă. Ciprian Deac a centrat, iar reluarea cu capul a lui Burcă a fost deviată în propria poartă de către Ţigănaşu.
În minutul 68 ardelenii putea majora diferenţa. Valentin Costache a şutat din interiorul careului, însă portarul Pap a parat excelent încercarea atacantului.
Al Mawas rateaza şansa egalării în minutul 93. Şutul acestuia a fost respins de Arlauskis. Pe contraatac, Mario Rondon ratează şi el şansa de a face 2-0 în prelungiri.
Sebastian Colţescu pune capăt meciului, iar CFR Cluj sărbătoreşte acum câştigarea celui de-al patrulea campionat la rând, după cele 3 adjudecate sub comanda lui Dan Petrescu.
În urma rezultatului din această etapă, FC Botoşani rămâne pe locul 5 în play-off, acolo unde a adunat până acum un număr total de 31 de puncte în clasament.
De cealaltă parte, CFR Cluj rămâne liderul play-off-ului, acumulând în clasament nu mai puţin de 51 de puncte şi devine astfel, în mod matematic, cu o etapă înainte de final, campioana României.