Fotbal Intern· 1 min citire

CFR Cluj își întărește linia de apărare! Un fundaș revine în Gruia după 3 ani

Andrei Peteleu

Andrei Peteleu

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 9 ian. 2023, 13:14

Echipa de fotbal CFR Cluj a anunțat că a ajuns la un acord cu formația maghiară Kisvarda pentru transferul fundașului Andrei Peteleu, care a mai evoluat în trecut la campioana României.

Andrei Peteleu este dublu campion cu CFR Cluj

În vârstă de 30 de ani, Peteleu a mai evoluat în cariera sa pentru echipe precum Gloria Bistrița, Delta Tulcea, FCM Târgu Mureș, Săgeata Năvodari, Petrolul Ploiești, Sheriff Tiraspol, UTA Arad, iar din 2021 se afla la Kisvarda.

„Bine ai revenit, Andrei Peteleu! Cluburile CFR 1907 Cluj și Kisvarda FC au ajuns la un acord privind transferul fundașului lateral, Andrei Peteleu, în Gruia!

Fundașul lateral se întoarce după trei ani la echipa noastră, alături de care a câștigat Supercupa României (2019), dar și Campionatul României (2018, 2019).

Din luna august 2021, Andrei Peteleu a evoluat în prima ligă din Ungaria, la Kisvarda”, a anunțat CFR Cluj pe pagina oficială de Facebook.

Peteleu este al doilea fundaș adus în această iarnă de campioana României, după Bogdan Țîru.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News