CFR Cluj pornește război împotriva ministrului Eduard Novak: „Vom apela la instanță”

Articol de Dan Istratie - Publicat vineri, 08 iulie 2022, ora 12:28,
Eduard Novak
Eduard Novak

După anunțul care a zguduit fotbalul românesc, Eduard Novak se trezește în fața faptului că CFR Cluj intenționează să acționeze ministerul în judecată. Novak a promovat o lege prin care în sporturile de echipă din România 40% dintre jucătorii de pe teren trebuie să fie români. Cristi Balaj, reprezentantul celor de la CFR, a dat replica:

„Nu știu dacă FRF a știut de această decizie. LPF și cluburile din Liga 1 nu au avut cunoștință despre așa ceva. Ne-am trezit cu asta! Pentru noi, competiția a început, am format lotul de jucători. Probabil astăzi apare ordinul publicat în Monitorul Oficial, iar noi mâine jucăm Supercupa. Această decizie creează mari prejudicii în acest moment, habar nu aveam de ea. Noi am lucrat la transferuri de jucători din luna noiembrie.

Regulamentul Federației e Biblia fotbalului românesc. Noi trebuie să jucăm după ROAF. Dacă apare o modificare legislativă, FRF și LPF ar trebui să-și adapteze regulamentul conform legii. După ce s-a stabilit în Comitetul Executiv, cluburile trebuie să respecte noul regulament. Ca să fie modificat regulamentul, trebuie să fie votat în Adunarea Generală.

Este imposibil să respectăm în acest moment acel ordin, cu toată bunăvoința. Cel mai probabil, dacă decizia va fi aplicată, vom apela la instanță. Ordinul de ministru poate fi atacat în contencios administrativ. Să nu uităm că am câștigat un proces cu FRF, pe o speță similară”, a spus Cristi Balaj, la Pro Arena.

cfrEduard Novak