CFR Cluj s-a resemnat în ceea ce privește câștigarea titlului: „Este un an de tranziție, pe care l-am sacrificat”

Echipa CFR Cluj a pierdut contactul cu liderul FCSB, după înfrângerea din etapa precedentă, 0-1 pe teren propriu în fața Rapidului.
„Este un an de tranziție, pe care l-am sacrificat”, recunoaște Cristian Balaj, președintele lui CFR Cluj
Formația ardeleană a fost pe locul 2 începând cu etapa a 8-a și a ratat câteva ocazii bune să devină lider. Acum, însă, se află pe ultima poziție a podiumului.
Președintele grupării, Cristian Balaj, susține că obiectivul este câștigarea unui trofeu. În condițiile în care distanța față de FCSB este de 12p, mult mai accesibilă este Cupa României.
„E greu pentru noi. Este un an de tranziție, pe care l-am sacrificat pentru a însănătoși clubul. Cel mai bun exemplu este plata făcută astăzi. Trebui să avem un confort financiar pentru a construi bine.
Prioritatea a fost însănătoșirea clubului, după aia vrem să avem rezultate mai bune. Este o prioritate un trofeu și să ajungem în cupele europene.
E greu de răspuns, mai ales că asta depinde de jucători. Jucătorii care au jucat cu Voluntari au jucat diferit în meciul cu Rapid”, a precizat Balaj, la emisiunea Digi Sport Special.
Până la finalul returului CFR Cluj va juca în deplasare cu FCU 1948 Craiova, casă cu Dinamo, în deplasare cu Oțelul și Farul și acasă cu FC Hermannstadt.
În sferturile Cupei României, echipa antrenată de Adrian Mutu joacă la Hunedoara, împotriva Corvinului, pe 3 aprilie, iar dacă învinge primește replica învingătoarei din partida FCU 1948 Craiova – FC Voluntari, pe 24 aprilie. Finala este programată pe 15 mai.