Chelsea l-a transferat pe Lukaku! Londonezii au plătit o avere

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 12 august 2021, ora 21:02,
lukaku chelsea
lukaku chelsea

Romelu Lukaku este oficial la Chelsea! Londonezii au anunţat transferul golgeterului de la Inter Milano pentru o sumă uriaşă: 115 milioane de euro!

Lukaku revine la Chelsea şi a semnat un contract pe cinci sezoane, valabil până în 2026. Golgeterul belgian a mai fost legitimat la clubul de pe Stamford Bridge în perioada 2011-2014, însă a evoluat în numai 15 meciuri. Împrumutat şi apoi transferat la Everton, Lukaku a evoluat ulterior la Manchester United şi la Inter.

În sezonul trecut din Serie A, Lukaku şi-a ajutat echipa să obţină titlul aşteptat timp de 10 ani. Belgianul a marcat 24 de goluri în campionat. „LukWhosBack” – a fost jocul de cuvinte pe care londonezii l-au folosit pentru a anunţa revenirea atacantului pe Stamford Bridge.

Deţinătoarea trofeului UEFA Champions League, Chelsea a câştigat miercuri seară Supercupa Europei. Englezii au învins Villarreal la Belfast după executarea loviturilor de departajare.

supercupa europeipremier leaguelukakuatacanttransferinterchelsea