Chindia Târgoviște s-a salvat de la retrogradarea din Liga a II-a

Articol de Gabriel Ion - Publicat sâmbătă, 24 mai 2025, ora 16:15,
Chindia
Chindia

Chindia Târgoviște s-a salvat spectaculos de la retrogradare după ce a învins-o pe CSC Dumbrăvița cu scorul de 3-2, sâmbătă, pe Stadion ”Eugen Popescu” din Târgoviște, în manșa secundă a barajului pentru menținerea în Liga a II-a de fotbal.

Au retrogradat direct CSM Focșani și AFC Câmpulung Muscel

Chindia, care se impusese în prima manșă cu 1-0, a fost condusă la pauză cu 2-0, prin golurile marcate de Cosmin Gladun (15) și Cristian Pădurariu (21), dar a revenit spectaculos în repriza a doua și a punctat de trei ori.

Daniel Florea (49) a redus din diferență, Răzvan Tache (79) a restabilit egalitatea, golul victoriei echipei dâmbovițene fiind reușit de Cătălin Cocoș (87).

Chindia va evolua și în sezonul viitor în Liga a II-a, în timp ce CSC Dumbrăvița a retrogradat în Liga a III-a.

Au retrogradat direct CSM Focșani și AFC Câmpulung Muscel. ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu și CS Mioveni au fost excluse din liga a doua pe parcursul sezonului 2024-2025.