Chipciu a intrat în ultimele 6 luni la U Cluj. Ce decizie au luat Șepcile Roșii

Alexandru Chipciu (35 de ani) a intrat în ultimele 6 luni de contract cu U Cluj și, teoretic, poate semna cu orice echipă pentru a face pasul în vară, gratis.
Liderul SuperLigii nu vrea, însă, să-l piardă pe căpitanul și unul dintre cei mai importanți jucători ai formației și e gata să acționeze.
U Cluj, gata să-i pună un nou contract ”pe masă” lui Chipciu
”Șepcile Roșii” îi vor propune lui Chipciu prelungirea înțelegerii cu încă un sezon, notează sport.ro, așa cum s-a întâmplat și în cazul celuilalt ”dinozaur” de la U Cluj, Dan Nistor (36 de ani), care a semnat noul acord în penultima zi a anului 2024.
În acest sezon, Chipciu a jucat 20 de meciuri în SuperLigă și a reușit un assist. Reprofilat fundaș stânga, după ce o bună parte a carierei a evoluat extremă, fotbalistul va împlini 36 de ani în mai
În 2023, Alexandru Chipciu a fost aproape de o revenire la FCSB, echipă pentru care a jucat 4 ani și jumătate și cu care a cucerit 3 titluri de campion al României.
”Mă simt bine aici, Clujul a progresat, fetele nu mai vor să plece, nici soția. Am fost foarte aproape de o revenire în București. Într-o seară, am zis că e gata, că mă întorc sigur. Eram prin vacanță și vorbisem cu MM, eram convins că o să mă întorc. Apoi punând în balanță toate lucrurile, familia, școli, grădinițe… era cam greu, era cam din scurt”, a declarat Chipciu, în urmă cu un an.