Cristi Chivu, monitorizat de Jose Mourinho: „Mă uit să văd ce face în fiecare weekend”

Fostul căpitan al naționalei României este antrenor în prezent la Inter Primavera cu care a participat în acest sezon și în Youth League.
Iar evoluțiile micilor interiști sunt urmărite și de numele mari ale fotbalului mondial. Unul dintre cei care stă cu ochii pe nerazzuri pregătiți de Cristi Chivu este și Jose Mourinho. Fost antrenor al românului în trecut la Inter, portughezul își răpește din timp pentru a se interesa de rezultatele formației pregătită de tânărul antrenor. Anunțul a fost făcut de The Special One în conferința de presă de dinaintea partidei pe care echipa sa, AS Roma, o dispută în etapa a 17-a împotriva unei adversare condusă de pe bancă de un alt fost jucător al tehnicianului lusitan. Spezia este antrenată de Thiago Motta, unul dintre artizanii triplei istorice reușită de milanezi în 2010: titlu, Cupa Italiei, Liga Campionilor.

CITEȘTE ȘI –>> FOTO | ANDREEA PRISĂCARIU, SPECTACOL CU TRICOUL LUI IBRAHIMOVIC! S-A POZAT PROVOCATOR, IAR GOLGHETERUL LIGII 1 A REACȚIONAT IMEDIAT
„Lumea crede că l-am cunoscut pe Thiago la marele Inter cu care am câștigat «tripleta», dar eu îl știu de când era un copil la Barcelona. Când m-au trimis să antrenez tineretul l-am văzut, am foarte multe amintiri frumoase cu el. Dacă mă uit în urmă la foștii mei jucători care au ales să antreneze, sunt el, Stankovic și Chivu. Mă uit în fiecare weekend să văd ce fac. Doar că de data aceasta, cu Thiago voi fi adversar, dar după meci voi avea plăcerea să discut cu el”, a precizat Mourinho.
Dintre cei trei, cele mai bune rezultate le are Dejan Stankovic care este antrenorul celor de la Steaua Roșie Belgrad, echipă calificată deja în optimile Europa League. Cristi Chivu a ajuns după faza grupelor Youth League în barajul pentru prezența în optimile de finală, în timp ce Motta încearcă să o salveze pe Spezia, aflată în prezent pe primul loc retrogradabil în Serie, cu 12 puncte acumulate.