Internaționalul danez Christian Eriksen (28 de ani) a fost externat vineri. Fotbalistul legitimat la Inter Milano a ajuns la spital după ce s-a prăbușit pe teren, în timpul meciului disputat la finalul săptămânii trecute, cu Finlanda, de la EURO 2020.
„Christian Eriksen a fost operat cu succes și a fost externat astăzi din Righospitalei. De asemenea, astăzi el a vizitat echipa națională în Helsingor – iar de acolo va pleca acasă și va petrece timp cu familia sa”, a anunțat Federația Daneză de Fotbal.
„Vă mulțumesc pentru numărul imens de mesaje – a fost incredibil să le văd și să le simt. Operația a decurs bine și eu mă simt bine, în circumstanțele date. A fost minunat să îi văd din nou pe băieți după meciul fantastic pe care l-au făcut ieri seară. Nu este nevoie să spun că îi voi încuraja luni, împotriva Rusiei”, a fost mesajul transmis de Eriksen.
Citește și VIITORUL LUI ERIKSEN, SUB LUPA UNUI FOST BALON DE AUR: „NU SUNT SIGUR CĂ VA MAI JUCA FOTBAL!”