Atacantul Christian Irobiso (28 de ani) s-a înțeles cu Dinamo și urmează să semneze un contract cu gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Jucătorul a devenit astăzi jucător liber de contract, potrivit GSP.ro. Irobiso a fost legitimat ultima oară la Gaz Metan Mediaș, unde a marcat 2 goluri și a oferit 3 pase de gol în cele 23 de partide în care a jucat.
"Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare. Admite în parte cererea reclamantului. Constată încetarea raporturilor contractuale dintre părți pentru justa cauză în temeiul art. 18.10. lit. a) alin. 3 din RSTJF începând cu data de 09.03.2022. Obligă clubul pârât la plata drepturilor financiare restante și a taxei de procedură", a anunțat azi CNSL.
Irobiso a evoluat de-a lungul carierei pentru Paços de Ferreira, União da Madeira, Senica, Vysočina Jihlava, Farense, Cova da Piedade, Farensa, Varzim și Gaz Metan Mediaș.
250.000 de euro este cota lrobiso conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com