Cine este Shakhter Karagandy, adversara FCSB-ului din Conference League

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 16 iunie 2021, ora 16:00,
ragandy
ragandy

FCSB și-a aflat în urmă cu doar câteva momente primul adversar din Conference League, astfel că vor da peste formația din Kazahstan, Shakhter Karagandy!

Elevii lui Dinu Todoran vor juca în prima manşă a turului doi preliminar, la București, pe 22 iunie, iar returul va avea loc o săptămână mai târziu, în Kazahstan. Numele adversarului „roș-albaștrilor” este unul nou pentru echipele românești, astfel că duelul dintre cele două va reprezenta o premieră.

 

Ultima participare europeană a kazahilor a fost în sezonul 2014-2015, când au fost eliminaţi din turul preliminar al UEFA Europa League de Hajduk Split. După ce a învins în tur, 4-2, Shakhter a pierdut calificarea în Croația, unde a cedat cu 0-3. Pe plan intern, Karagandy a cucerit două titluri de campioană a Kazahstanului, în 2011 şi 2012, şi o Cupă naţională în 2013.

 

În momentul de față, situația este una destul de tensionată în vestiarul condus de Magomed Adiev, deoarece formația ocupă în momentul de față locul 12 din 14, după 15 etape. Karagandy a terminat sezonul trecut pe locul 4, însă în actuala ediție de campionat lucrurile stau destul de rău pentru adversara FCSB-ului.

 

Și din punct de vedere al informațiilor de pe hârtie, cele două cluburi sunt despărțite de o diferență destul de mare al valorii loturilor. Dacă echipa lui Gigi Becali are o valoare totală de 30,8 milioane de euro, kazahii sunt evaluați la 6,43 milioane de euro, iar cel mai valoros jucător, Arsen Khubulov (30 de ani), este cotat la 450 de mii de euro, potrivit Transfermarkt.

 

Citește și FCSB, CSU CRAIOVA ȘI SEPSI AU AFLAT CU CINE VOR JUCA ÎN TURUL II PRELIMINAR AL CONFERENCE LEAGUE

conference leaueadversaraShakhter Karagandyfcsbrealitatea