Ciprian Deac, atac la adresa FCSB-ului: „Știm să jucăm meciurile decisive!”. Ce a declarat despre echipa sa după câștigarea titlului de campioană!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat luni, 16 mai 2022, ora 19:11,
Ciprian Deac
Ciprian Deac

CFR Cluj a cucerit cel de-al 5-lea titlu de campioană consecutiv. Ardelenii au reușit să evite duelul cu FCSB, din ultima etapă, anticipat drept o partidă cu titlul pe masă, asta după ce bucureștenii au remizat cu cei de la FC Voluntari.

Ciprian Deac, unul dintre cei mai decorați fotbaliști români, a vorbit despre succesul echipei sale, considerând că CFR a meritat cu adevărat să câștige titlul.

„Am condus tot campionatul!”

„Este o bucurie foarte mare, este ca și primul campionat pe care l-am câștigat. Nu pot să descriu în cuvinte, sunt așa de fericit. Mă bucur că munca noastră de un an de zile s-a văzut în această seară. Eu cred că această echipă a demonstrat că știe să joace meciurile decisive.

Sincer, și oamenii care ne sunt aproape au avut semne de întrebare referitor la această echipă. Am avut foarte multe ședințe, eram sigur că vom câștiga. Eu cred că am meritat, am fost echipa cea mai bună, am condus tot campionatul, am făcut record de puncte. Cred că a fost un sezon aproape perfect, ca să nu spun perfect”, a declarat Ciprian Deac, pentru cei de la Prima Sport.

Ciprian Deac a ajuns la al 7-lea trofeu în carieră, la egalitate cu nume istorice pentru fotbalul românesc precum Mircea Lucescu, Adrian Bumbescu, Dumitru Stângaciu, Tudorel Stoica, fiind depășiți de Marius Lăcătuș, cu 10 titluri câștigate cu Steaua.

deaccfr