Ciprian Deac, după meciul cu Rapid: „Acest om merită statuie”

Ciprian Deac i-a dedicat victoria CFR-ului cu Rapid (4-1) antrenorului Dan Petrescu. Acesta nu a fost pe bancă, a luat o pauză pentru a-și rezolva o problemă medicală la gât.
„Am venit cu gândul să câștigăm, s-a văzut asta din primul minut. Am fost foarte concentrați, foarte încrezători că putem termina pe locul 2. Ăsta a fost obiectivul nostru din momentul în care am ratat campionatul.
Ținând cont că am câștigat Cupa, cred că una peste alta a fost un an bun. Un an în care am format o echipă frumoasă, care joacă fotbal, care își creează foarte multe ocazii.
Singurul regret e că nu ne-am bătut mai mult la campionat. La CFR sunt 30 de jucători, suntem de valori apropiate. Îi e greu lui Mister să aleagă primul 11 când suntem toți sănătoși.
Cred că orice antrenor își dorește să aibă dureri de cap când aliniază primul 11. În seara asta am jucat pentru Mister. Nu trece prin cele mai bune momente. Suntem alături de dânsul, am jucat pentru el.
Suntem alături de el cu gândul și inima și îl așteptăm cât mai repede alături de noi. Acest om merită statuie. Să vezi doar fotbal, să trăiești pentru fotbal, să nu vezi altceva în afară de fotbal jos pălăria. E un om care mănâncă fotbal pe pâine”, a declarat Ciprian Deac.