Ciprian Deac și Mario Camora și-au prelungit contractele cu CFR Cluj până în 2026

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 23 mai 2025, ora 21:15,
Ciprian Deac și Mario Camora
Ciprian Deac și Mario Camora

Jucătorii Ciprian Deac și Mario Camora și-au prelungit contractele cu echipa de fotbal CFR Cluj, scadente la finalul acestui sezon, până în 2026, au anunțat, vineri, reprezentanții grupării clujene pe pagina oficială de Facebook.

Camora a primit în 2020 cetățenia română

‘Ați pășit în Gruia cu încredere și speranță, fără a ști ce vă rezervă viitorul. Ați muncit din greu pentru țelul vostru, ați trăit din plin în spiritul alb-vișiniu și ați reușit, în scurt timp, să deveniți adevărate modele pentru cei din jur. Datorită vouă mulți jucători au astăzi o carieră de succes. Datorită vouă sute de copii au îmbrățișat acest sport: pentru că au avut, la fel ca voi, încredere și speranță! Cipri, Camo, Gruia v-a devenit casă încă din primul minut! Și va rămâne casa voastră cel puțin până în 2026!’, au transmis oficialii clujeni.

În vârstă de 39 de ani, Ciprian Deac a fost legitimat prima oară la CFR Cluj în 2006, ulterior evoluând la echipe precum Oțelul Galați, Schalke 04, Rapid, FC Aktobe și FC Tobol. În 2017 s-a întors la formația clujeană.

Fundașul portughez Mario Camora (38 de ani), care a primit în 2020 cetățenia română, joacă neîntrerupt la CFR Cluj din 2011. El are și 10 apariții în tricoul echipei naționale de fotbal a României.