Ciprian Marica a numit singurul fotbalist român care ar fi făcut față în Inter – Barcelona 4-3: „El e! Băiatul e acum în postura de a alege”

Articol de Ionuț Nichita - Publicat miercuri, 07 mai 2025, ora 18:51,
Ciprian Marica
Ciprian Marica

Inter este prima finalistă din UEFA Champions League. Campioana din Serie A a reușit un meci senzațional împotriva Barcelonei, în partida retur de pe ”Giuseppe Meazza”, iar Ciprian Marica a luat parte la jocul de la Milano.

Ciprian Marică îl laudă pe Simone Inzaghi pentru curajul de a-l scoate pe Lautaro Martinez

Inter și Barcelona au oferit un spectacol total în returul semifinalei din UEFA Champions League. După 3-3 în tur, cele două formații au continuat să presteze un fotbal de o calitate înaltă și în partida retur.

Francesco Acerbi a fost unul dintre eroii lui Simone Inzaghi, acesta reușind să marcheze la scorul de 3-2 în favoarea Barcelonei și să trimită meciul în prelungiri, acolo unde italienii au obținut calificarea în finală.

De asemenea, fostul internațional român a spus și care este singurul fotbalist „tricolor” care ar fi putut face față la un meci de asemenea calibru, cum a fost cel de la Milano. Marica a comentat și penalty-ul contestat de catalani.

„Interul va juca finala nu în mod întâmplător. A făcut o primă repriză perfectă împotriva unui adversar de top, iar Inzaghi demonstrează că e vioara întâi la o echipă fără mari staruri. L-a scos pe Lautaro, căpitanul, pe care l-am văzut nemulțumit la schimbare. Dar l-a simțit că nu mai putea. 

Nu l-a întrebat nimic, nu s-a consultat cu el, așa a gândit, așa a procedat, iar partida i-a validat decizia. Nu știu câți antrenori ar mai proceda așa. Apoi, a înlocuit ambii mijlocași din fața apărării și Interul a reintrat în joc. Asta înseamnă să ai clasă!”.

Ciprian Marica este de părere că Andrei Rațiu ar fi făcut față în Inter – Barcelona

„După un asemenea meci minunat, chiar mă gândeam dacă există vreun jucător român capabil să joace la acest nivel, cum ne-a arătat Inter – Barca.

Răspunsul e unul singur: Rațiu! Nu e doar marketing, știu că are pe masă oferte de la Real, Barcelona și alte cluburi mari, băiatul e acum în postura de a alege.

(n. r. despre penalty-ul la Lautaro) Eram destul de aproape de fază și, sincer, mi s-a părut că nu se impunea lovitura de la 11 metri.

Dar apoi, după ce am văzut reluarea la televizor, mi-am schimbat părerea. Cubarsi atinge prima dată piciorul lui Lautaro, așa că faza e spre penalty.

Nu mai fusesem demult la un meci acasă al lui Inter. M-a impresionat atmosfera de pe stadion, alimentată, bineînțeles, și de un meci extraordinar de spectaculos.

Discutăm acum de doi antrenori, Inzaghi și Enrique, care știu să creeze echipe având la dispoziție niște jucători oarecum obișnuiți, normali, nu niște superstaruri mondiale. PSG nu juca așa, de exemplu, când îi avea pe Mbappe, Messi și Neymar”, a declarat Ciprian Marica, potrivit GSP.

Inter - Barcelonaciprian marica