Ciprian Tătărușanu, numărul 1 la AC Milan: „Nu sunt rezerva nimănui”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 05 noiembrie 2021, ora 17:46,
Ciprian Tătărușanu, sursa foto- Profimedia Images
Ciprian Tătărușanu, sursa foto- Profimedia Images

După accidentatea francezului Mike Maignan, Ciprian Tătărușanu a devenit titularul de drept din poarta celor de la AC Milan, vicecampioana Italiei.

Cea mai recentă reprezentație a fost în partida cu Porto din etapa a patra a grupelor Ligii Campionilor, când formația din Lombardia a reușit primul punct, scor 1-1. În etapa ce urmează în Serie A, deja fostul internațional va încerca să mențină poarta intactă în marele Derby della Madonnina cu campioana Inter.

Astfel, înaintea acestui mare meci, Tătărușanu a acordat un interviu pentru presa din Italia în care a vorbit despre situația sa de la AC Milan, echipă care se bate la titlu în sezonul actual, fiind pe locul doi, la egalitate de puncte cu Napoli, 31, după 11 etape.

„Nu sunt rezerva nimănui. În cariera mea au apărat în atâtea meciuri, am multă experienţă şi m-am antrenat întotdeauna la maximum pentru a fi pregătit la momentul potrivit, când a avut nevoie Milan.

Nu am timp să citesc astfel de comentarii şi ştiu ce pot să fac. Mă antrenez bine şi nu sunt nici aşa bătrân cum spuneţi voi în Italia.

CITEȘTE ȘI –>> TUNUL DAT ÎN PLINĂ PANDEMIE DE UN CELEBRU OM DE AFACERI ROMÂN, CARE A FOST IMPLICAT ÎN FOTBAL

El (n.r. Donnaruma) a făcut alegerea lui şi apără bine la Paris, iar noi suntem jucam bine aici. Cred că a fost cea mai bună decizie pentru toată lumea.

Ciprian Tătăruşanu/Sursa foto: Massimo Paolone/LaPresse/Profimedia Images
Ciprian Tătăruşanu/Sursa foto: Massimo Paolone/LaPresse/Profimedia Images

Nu mai putem fi consideraţi o surpriză. Am demonstrat pe teren, cu victoriile obţinute, că merităm să fim acolo sus.

Văzând ceea ce face în fiecare zi la antrenamente, nu sunt surprins de rezultatele bune. Sunt surprinzătoare doar pentru cei din exterior. Mister (n.r. Stefano) Pioli a făcut o treabă bună citind bine partiturile tehnice din meciuri, pentru că în cele 90 de minute sunt multe momente care trebuie interpretate, iar noi ştim să o facem bine”, a declarat Tătăruşanu pentru ”Il Giornale”, citat de TuttoMercatoWeb.

CITEȘTE ȘI –>> CIPRIAN TĂTĂRUȘANU, LĂUDATUL UNUI FOST MARE ATACANT: „NE FACE ONOARE! ȘTIU CE ÎNSEAMNĂ SĂ JOCI ÎN ACEL TRICOU”

 

titularac milanciprian tătărușanurealitateaserie a