CM 2026: Brazilia a debutat cu o remiză, scor 1-1 cu Maroc

Marocanii au marcat primii, prin Ismael Saibari (21), dar Selecao a egalat după 11 minute prin Vinicius Jr (32).
Brazilia putea intra în avantaj la pauză, dar Bounou a respins mingea reluată acrobatic de Lucas Paqueta (45+2).
Repriza secundă a fost mai echilibrată, brazilienii având mai multă iniţiativă, fără a mai reuși să înscrie.
Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a avut câteva ocazii notabile, prin Igor Thiago (52), Raphinha (78) şi Danilo Santos (90+3), dar de fiecare dată Bounou a fost la post.
Marocanii puteau da lovitura pe final, când portarul Alisson a respins mingea la şutul lui El Aynaoui (90+9), apoi a reuşit să îl blocheze pe Amaimouni, care a urmărit faza.
Brazilia va juca următoarele meciuri pe 20 iunie, cu Haiti, şi pe 25 iunie, contra Scoţiei.
Maroc va înfrunta Scoţia pe 20 iunie şi Haiti pe 25 iunie.
Brazilia – Maroc 1-1 (1-1)
Au marcat: Vinicius Jr (32), respectiv Ismael Saibari (21).
East Rutherford, New York/New Jersey Stadium: 80.663 spectatori
Cupa Mondială 2026 – Grupa C
Brazilia: Alisson – Ibanez (Danilo – 46), Marquinhos, Gabriel, Santos – Guimarães (Danilo Santos – 80), Casemiro (Fabinho – 46), Paquetá (Cunha – 61) – Raphinha, Igor Thiago (Luiz Henrique – 62), Vinicius: Selecţioner: Carlo Ancelotti
Maroc: Bono – Hakimi, Diop, Riad, Mazraoui (Salah-Eddine – 80)- Bouaddi, El Aynaoui, Ounahi (El Mourabet – 65)- Brahim Díaz (Talbi – 65), Saibari (Rahimi – 89), El Khannouss (Amaimouni – 80). Selecţioner: Mohamed Ouahbi
Meciul a fost arbitrat de slovenul Slavko Vincic.