Coldplay va colabora cu FIFA pentru showul din pauza finalei CM 2026

Chris Martin de la trupa Coldplay și managerul formației, Phil Harvey, vor fi implicați în sprijinirea Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru organizarea evenimentului de la pauza finalei Cupei Mondiale de anul viitor, conform DPA.
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat pe o rețea de socializare rolul celor doi în pregătirea unui eveniment similar celui din pauza finalei Super Bowl-ului.
Finala Cupei Mondiale se va disputa pe Stadionul MetLife din East Rutherford, New Jersey, la data de 19 iulie.
Gianni Infantino a declarat că Martin și Harvey vor lucra cu FIFA pentru a definitiva lista artiștilor care vor evolua în spectacolul din pauza finalei.
Infantino nu a confirmat cât de mult va ține spectacolul pe care FIFA intenționează să îl organizeze, dar cel similar din pauza Super Bowl-ului durează circa 25-30 de minute.
”Acesta va fi un moment istoric pentru Cupa Mondială și un spectacol corespunzător pentru cel mai mare eveniment sportiv din lume”, a scris acesta pe o rețea de socializare.
Infantino a spus de asemenea că va fi organizat un eveniment amplu în Times Square din New York în weekendul finalei.
Turneul final al Cupei Mondiale este organizat în comun de SUA, Canada și Mexic.
Cele trei state sunt implicate în prezent într-o dispută comercială, ca urmare a tarifelor impuse de administrația Trump.
Recent, imnul național al SUA a fost huiduit recent la un eveniment sportiv de fanii canadieni ca răspuns la impunerea taxelor vamale de către administrația americană, precum și după repetatele sale mesaje publice ca statul vecin din nord să devină cel de-al 51-lea stat al SUA.