Comunicatul TAS privind motivarea hotărârii în cazul finalei la sol de la Jocurile Olimpice. Mesaj aprig îndreptat către americani

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 15 august 2024, ora 13:35,
ana-barbosu-cosr
ana-barbosu-cosr

 

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a publicat, miercuri, motivarea hotărârii în cazul finalei la sol de la Jocurile Olimpice. Ca urmare a hotărârii TAS din 10 august, Ana Maria Bărbosu urmează să primească medalia de bronz şi Jordan Chiles să returneze medalia primită la Paris.

TAS a prezentat sentinţa integral motivată în cauzele: “TAS OG 24/15 Federaţia Română de Gimnastică şi Ana Bărbosu c. Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) şi Donatella Sacchi TAS OG 24/16 Federaţia Română de Gimnastică şi Sabrina Maneca-Voinea c. Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) şi Donatella Sacchi”.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a menţionat şi faptul că în presa americană au apărut “declaraţii scandaloase”, pe care le condamnă.

“TAS condamnă declaraţiile scandaloase publicate în anumite mijloace de informare în masă din SUA, care susţin, fără să cunoască cele de mai sus şi înainte de analizarea hotărârii motivate, că această comisie, şi mai ales preşedintele acesteia, a fost părtinitoare din cauza altor angajamente profesionale sau din motive de naţionalitate. Având în vedere că niciuna dintre părţile implicate în acest caz nu a contestat vreun membru al comisiei în timpul procedurii, se poate presupune în mod rezonabil că toate părţile au fost mulţumite de audierea cazului lor de către această comisie. Orice critică ulterioară este lipsită de temei sau merit”.