Concluzia lui Mihai Covaliu după cele cinci medalii olimpice ale canotorilor: „Românii încă ştiu să se bucure”
Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat, comentând performanţele reuşite de delegaţia tricoloră la Jocurile Olimpice de la Paris, că românii încă ştiu să se bucure.
„Acest val de bucurie a venit odată cu echipa naţională de fotbal”, a recunoscut Covaliu
„Încă o dată felicitări, au trecut câteva ore de la încheierea competiţiei de canotaj, aici, la Jocurile Olimpice de la Paris. Mă uit la cei mai buni dintre cei buni şi încă sunt sub emoţiile competiţiei de aici de la Paris, şi e bine să fie aşa.
Mulţumesc este cuvântul de bază pe care trebuie să-l spui atunci când ajungi acolo unde ţi-ai dorit. Am văzut că încă ştim să ne bucurăm, pentru că românii, pentru o bună perioadă de timp, nu au mai ştiut să se bucure.
Şi acest val de bucurie a venit odată cu echipa naţională de fotbal şi noi când am plecat către Jocurile Olimpice am promis să continuăm această bucurie pentru români. Şi iată că până acum am reuşit”, a spus Covaliu, prezent la un eveniment la Casa României dedicat lotului de canotaj care a încheiat competiţia de la Paris cu cinci medalii.
„Sunt convins că vom reuşi şi de acum înainte. De ce? Pentru că ne-am pregătit foarte bine, pentru că am muncit foarte mult. Pentru că aceşti sportivi au avut tot ce au avut nevoie pentru a se pregăti, pentru a-şi urmări adversarii, pentru a avea cei mai buni antrenori. Sunt lucruri normale, esenţiale, pentru că atunci când ajungem la o astfel de competiţie, să fim la egalitate cu cei mai buni din lume. Toţi aceşti sportivi au venit foarte bine pregătiţi aici şi nu avem niciun fel de dubiu că vor câştiga medalii. Şi au venit alţii şi sunt sigur că vor câştiga şi ei medalii. Dar în acest moment trebuie să ne bucurăm”, a adăugat el.