Concluzia lui Șumudică după dubla cu amatorii din Gibraltar: „Nu trebuie să ne batem cu pumnul în piept”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 28 iulie 2021, ora 23:15,
Sursă foto: Telekom Sport
Sursă foto: Telekom Sport

Antrenorul CFR-ului nu se aștepta ca echipa lui să facă spectacol în fața celor de la Lincoln în partida retur disputată la Cluj. 

Și le-a răspuns celor care se gândeau că adversarii vor fi doar un spparing-partner pentru echipa sa în această fază a comeptiției.

„Sunt fericit că am îndeplinit primul obiectiv. Am întâlnit o echipă bună, chiar dacă toată lumea se gândește că e vorba de Gibraltar. Însă au în componență jucători de Liga 2, Liga 3  în Spania, echipă care va juca în turul 3 Europa League și au asigurat play-off-ul de Conference League. S-a văzut că au calitate au ajuns periculos la poarta noastră. 

Sunt bucuros că nu am luat gol. Nu am forțat foarte mult, am stat la adăpostul acelui 2-1 în deplasare. Nu trebuie să ne batem cu pumnul în piept că trebuia să dăm 5-6 goluri. Importantă e calificarea, e important că suntem sănătoși. Noi suntem primii care am intrat în competiții, nu este ușor, dar sunt bucuros că ne-am calificat și că mergem mai departe”, a menționat Marius Șumudică, la finalul întâlnirii din această seară. 

Sursă foto: Pro Sport

Tehncianul clujenilor a analizat și șansele ardelenilor în dubla cu elvețienii de la Youngs Boys Berna.

Vom pregati altfel meciul, nu vor mai fi atâtea situații pentru adversari. Se joacă, avem 50-50 % șanse să mergem în grupele Europa League, mă bucur că acești suporteri minunați vor avea asigurate meciuri până în decembrie în grupele cupelor europene. Toată lumea voia să marcheze astăzi, nu este ușor să îi faci să înțeleagă că importantă e calificarea. Mă bucur pentru Runar că a dat un assist și a marcat un gol splendid.

Au avut și ei ocazii mari pentru că atunci când noi suntem preocupați de faza ofensivă apar spații și oportunități pentru adversari. Încă suferim în axul central, deocamdată am făcut un pas. Sper să îl facă și alte echipe din România și să facem punctaj pentru țară. Noi în această dublă am vrut să luăm 6 puncte”, a încheiat antrenorul campioanei României. 

 CITEȘTE ȘI –>> SEMNAL DE ALARMĂ TRAS DE CAMORA, DUPĂ MECIUL CU LINCOLN: „TREBUIE SĂ VEDEM UNDE GREȘIM, SĂ REPARĂM”

 

champions leagueyoung boyslincolnsumudicarealitatea