Constantin Budescu, despre revenirea pe teren: „Sunt înainte cu recuperarea. Mi-aș dori să joc la Petrolul”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat marți, 17 mai 2022, ora 08:59,
Constantin Budescu. Foto: Profimedia
Constantin Budescu. Foto: Profimedia

La o lună și jumătate distanță de la accidentare, Constantin Budescu (33 de ani)  se recuperează pentru revenirea pe teren, care ar putea avea loc la toamnă sau la sfârșitul verii.

Mijlocașul ofensiv a recunoscut că și-ar dori să ajungă la Petrolul Ploiești, echipă care tocmai a promovat în Liga 1.

„Este foarte bine, acum că deja sunt în adidași este excepțional. Sunt și înainte un pic, și cred eu că o să revin mai repede. (n.r. despre o ofertă de la Petrolul) N-am apucat să joc în Liga 1 pentru ei, n-am apucat să joc pentru Petrolul nici pe noul stadion, așa că mi-aș dori la un moment dat să joc și acolo.

(n.r. despre câți ani își dorește să mai joace) Cât de mulți ani, în jur la 40 de ani, acolo să ajung”, a spus Budescu, potrivit AS.ro.

În minutul 34 al meciului dintre FC Voluntari și Farul disputat la 2 aprilie, mijlocașul ofensiv a călcat strâmb în timp ce a încercat să paseze și a suferit o ruptură la tendonul gleznei stângi.

petrolulconstantin budescu