Constantin Din visează frumos: „Ne dorim o medalie la CE de handbal feminin din 2026”

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 21 martie 2025, ora 16:45,
Handbal România
Handbal România

Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a declarat, joi, după tragerea la sorți a grupelor preliminare ale Campionatului European de handbal feminin din 2026, desfășurată la Cluj, că România este o țară importantă în handbalul european și că își dorește ca naționala noastră să obțină rezultate cât mai bune, poate chir o medalie, la ediția din 2026, care se va desfășura și în România.

Gazdele competiției sunt Polonia, România, Cehia, Slovacia și Turcia

‘Este un eveniment major la Cluj, este un eveniment major în România și ne bucurăm că handbalul este în atenția dumneavoastră. România este o țară importantă în handbalul european, România n-a mai organizat un Campionat European de senioare din 2000. Din fericire, am reușit să aducem acest eveniment și în România, sunt două grupe pe care România le organizează și o grupă principală, suntem parte importantă din acest eveniment și sunt convins că aici, la Cluj și la Oradea, vor fi două grupe foarte importante și foarte speciale, cu handbal foarte bun’, a spus Constantin Din.

El a adăugat că, jucând casă, în fața propriilor suporteri, probabil că va fi o presiune mai mare pe echipa României, dar speră ca aceasta să obțină o medalie.

‘Avem un obiectiv clar pentru Campionatul European din 2026, ne dorim o medalie, Obiectivul, de fapt, este 1-6, dar sperăm la o medalie’, a mai spus Constantin Din.

Gazdele Campionatului European de handbal feminin – EHF EURO 2026, Polonia, România, Cehia, Slovacia și Turcia, sunt calificate direct la turneul final din perioada 3-20 decembrie 2026. Meciurile din România vor avea loc la Oradea și Cluj-Napoca.