Continuă veștile bune pentru Ștefan Radu! Românul și-a prelungit contractul cu Lazio și va încasa un salariu uriaș

Devenit un simbol al clubului Lazio Roma, Ștefan Radu și-a prelungit înțelegerea cu formația din capitala Italiei!
UPDATE: Este oficial! Ștefan Radu și-a prelungit contractul cu Lazio Roma până în 2022! Fundașul român va încasa 1,2 milioane euro, cu 200.000 euro mai puțin decât până în acest moment.
Fostul fundaș al celor de la Dinamo a ajuns la 402 meciuri pentru Lazio și a depășit un record vechi de 16 ani. Astfel, Ștefan Radu a devenit jucătorul cu cele mai multe meciuri pentru echipa din capitala Italiei și l-a depășit pe legendarul Giuseppe Favalli din punct de vedere al aparițiilor.
Potrivit ultimelor informații, Ștefan Radu a acceptat noua înțelegere a „vulturilor” și ar fi semnat deja viitorul contract. Românul ar urma să încaseze nu mai puțin de 1,2 milioane de euro anul la formația pentru care evoluează din luna ianuarie a anului 2008.
Avanti insieme: dopo essere diventato il recordman di presenze del club Stefan #Radu proseguirà la sua avventura con la #Lazio per un altro anno. Pronto il rinnovo fino al 2022 con stipendio da €1,2M. #calciomercato
— Nicolò Schira (@NicoSchira) April 14, 2021
Simone Inzaghi, tehnicianul celor de la Lazio, a fost unul dintre oamenii care au insistat pentru păstrarea lui Ștefan Radu, considerat unul dintre cei mai importanți jucători din vestiar.
Fostul fundaș al lui Dinamo București a ajuns în curtea romanilor la începutul anului 2008, contra sumei de 4.75 milioane de euro. Apărătorul în vârstă de 34 de ani a câștigat de-a lungul timpului Cupa și Supercupa Italiei în trei rânduri alături de formația capitolină.