Contra nu mai e agreat. Staff-ul vrea un spaniol pe bancă!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 25 octombrie 2020, ora 20:56,
contra dinamo
contra dinamo

Dinamo a pierdut ultimele 4 meciuri, iar Contra este aproape să pună punct colaborării cu cu alb-roșii. „Guriță” și-a pierdut credibilitatea în fața șefilor care vor să aducă, așa cum era de așteptat, un spaniol pe banca tehnică.

 

Jose Luis Oltra, 51 de ani, se pare că ar fi alesul oficialilor iberici, în cazul în care aceștia convin împreună cu Cosmin Contra la o despărțire. Oltra, fost antrenor la echipe precum Levante, Deportivo La Coruna, Almeria, Cordoba sau Granada, este un apropiat al lui Pablo Cortacero. Cea mai longevivă aventură a lui Oltra a fost la Cordoba, unde a condus echipa între iulie 2015 și noiembrie 2016.

La Cordoba, Oltra l-a avut sub comanda sa pe Florin Andone, cu care a intrat într-un conflict la vremea respectivă. Cearta dintre cei doi începuse de la o glumă făcută de jucătorul român în timp ce antrenorul încerca să explice un exercițiu.

Citește și Scandal imens la Ploiești după înfrângerea Petrolului cu Craiova. Suporterii i-au amenințat pe jucători!

dinamoOltracontrarealitatea