Cornel Dinu, operat de urgență. „Nu vreau să mă gândesc că și tata, și fratele meu au murit de cancer de colon”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat vineri, 14 aprilie 2023, ora 16:05,
Cornel Dinu
Cornel Dinu

Cornel Dinu (74 de ani) a fost dus de urgență joi la Spitalul Floreasca, acolo unde a fost operat. Acum, acesta se simte bine. Fostul mare fotbalist și antrenor al lui Dinamo s-a simțit rău încă de miercuri, acuzând problemele stomacale. Joi a sunat ambulanța și a fost dus la spital, unde a fost operat de urgență.

„Am avut noroc cu prietenul meu Gabriel Constantinescu. A venit aseară la ora 22 special pentru mine, după o zi întreagă de consultații ca să mă examineze și apoi să mă opereze. E cel mai bun gastroenterolog din România. El mi-a făcut și prima colonoscopie, în 2009. Gabi e un tip nemaipomenit, e un medic excepțional. Îl cunoaște toată România. Mare rapidist.

Mi-a explicat că 10% problemele astea sunt de la esofag, 60% de la stomac și 30% de la colon. Nu vreau să mă gândesc că și tata, și fratele meu au murit din cauza cancerului de colon.

Nu cred că mă lasă acasă până după Paște. Nici nu mă pot mișca deocamdată din pat. Nu am mâncat nimic de două zile. Sunt hrănit și hidratat prin perfuzii Îmi face rău să mă uit (n.r- din Spitalul Floreasca) la stadionul tinereții mele. A ajuns o ruină”, a spus Cornel Dinu pentru Fanatik.

realitatea.netrealitateacornel dinu