Cornel Dinu, „săgeți” către Mircea Rednic: „Nu are nimic în comun cu mentalitatea lui Dinamo. Pe timpul meu era terminat”

Dinamo a obținut cu Chindia, scor 1-0, prima victorie după 15 etape fără succes, iar pentru moment a părăsit ultima poziție din Liga 1.
Cornel Dinu a vorbit despre partida dintre Chindia, echipa localității în care s-a născut, Târgoviște, și Dinamo, formația unde și-a petrecut cea mai mare parte din cariera de jucător, antrenor sau oficial.
”Procurorul” l-a luat la țintă pe Mircea Rednic pentru o declarație dată de acesta înainte de partida din Ștefan cel Mare. Atunci, ”Puriul” a spus că vrea să obțină cinci puncte din următoarele trei meciuri, iar Cornel Dinu nu înțelege de ce acesta nu are o mentalitate de învingător la un club precum Dinamo.
Obiectivul pe termen scurt al lui Mircea Rednic, de cinci puncte din trei meciuri, este aproape să fie realizat. Dinamo a câștigat deja trei puncte cu Chindia, iar mai are de jucat cu CS Mioveni, în deplasare, și cu Farul, acasă, în acest an.
CITEȘTE ȘI –>> MIRCEA REDNIC, ANUNȚ FĂRĂ ECHIVOC: „MÂINE REZILIAZĂ. NU MAI AU NICIO ȘANSĂ CU MINE”. VEDETELE CARE SE VOR DESPĂRȚI DE DINAMO
”La mine se băteau cele două părţi bolnave din inimă. Chindia, unde am crescut, şi Dinamo, unde am stat decenii. Doar legătura sufletească cu Chindia putea ajuta Dinamo. Ce pot spune e că… Sunt trei lucruri. Dinamo n-a mai câştigat, te pun pe gânduri, o să iau somnifere să dorm la noapte. Chindia a avut ocazii pe care nu le-a avut în opt meciuri. Chindia era obișnuită să se apere, azi a trebuit să atace. A avut 5 ocazii mari, aproape incredibile! E într-o zonă delicată, dar a câştigat, până acum, pe contraatac.
Al doilea aspect. Ce nu înţeleg e o declaraţie a lui Rednic la o conferinţă de presă, care nu are nimic în comun cu mentalitatea lui Dinamo, că din cele trei meciuri rămase îşi propune să ia cinci puncte. Dacă pe timpul meu cineva făcea cineva o astfel de afirmaţie, era terminat, nu mai juca în echipă. Sigur, că trebuie să ne gândim la ce material are acum Rednic, dar e total în contradicţie cu mentalitatea de decenii a lui Dinamo. Sunt convins că Mircea Rednic are această mentalitate la Dinamo, asta e trăirea. Într-un fel, trebuie să-l înţelegi”, a declarat expertul Telekom Sport.