Coșmarul pe care l-a trăit un fotbalist la FCSB: ,,Mi s-a transmis că o să joc 10 minute și m-am trezit titular. Mi-a cedat genunchiul”

Alexandru Stan a trăit un coșmar la FCSB, după ce a fost transferat de la Astra Giurgiu, în schimbul a 300.000 de euro.
Alexandru Stan a prins doar 14 meciuri la prima echipă a bucureștenilor în trei ani la FCSB. În martie 2019 s-a accidentat și a suferit o primă intervenție chirurgicală.
,,Țin minte că mă uitam la emisiunea de la Digi și se punea problema de ce nu cumpără un jucător de bandă și-l băga pe Mihai Roman fundaș stânga. După ce i-au cumpărat pe Soiledis și pe Panțîru, de mine au uitat.
A fost o perioadă grea. M-am operat din nou, m-au trimis la echipa a doua, m-au băgat în șomaj tehnic, m-au pus să-mi micșorez salariul, mi-au propus niște bani… Nu mai contează, a trecut”, a dezvăluit Alexandru Stan, pentru Digi Sport.
Fundașul îi acuză pe cei de la FCSB că a fost forțat să joace chiar dacă nu era complet refăcut după accidentare.
,,Când am semnat cu FCSB, cu un ochi am râs, cu unul am plâns pentru că știam ce mă așteaptă acolo. Am avut ghinion că m-am accidentat la antrenament. M-am operat, a fost o perioadă grea, nu știu dacă pot să spun că am fost obligat să joc la patru luni și jumătate după ce m-am operat.
A fost un meci în Europa League. Mi s-a transmis înainte de meci că o să joc 10 minute și m-am trezit titular. La pauză am ieșit pentru că m-a durut foarte tare piciorul. Nu aveam dureri înainte de meci, dar nici nu am trecut prin toată perioada de recuperare. Mai trebuia să fac chestii importante, dueluri, sprinturi…
Am intrat la meci așa. Acum nu mai contează, că jucam 5 sau 10 minute, se putea întâmpla orice. Mi-a cedat genunchiul, am ieșit la pauză pentru că mă durea foarte tare și de acolo a început coșmarul.
Următorul an, pe 13 ianuarie, m-am operat din nou la genunchi, apoi nu am mai avut susținere din partea clubului”, a declarat Alexandru Stan.