Coșmarul trăit de un sportiv cu 3 medalii olimpice în palmares: „Alcoolul aproape că mi-a distrus viața”

Gervasio Deferr este unul dintre campionii olimpici cei mai apreciați ai Spaniei.
El a cucerit două medalii de aur într-un sport în care Spania nu era în mod obișnuit printre candidatele la medalii. Acesta a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la JO de la Sydney și Atena, la sărituri și a cucerit și argintul la sol, la ediția de la Beijing, din 2008. Doar că după retragerea din activitatea pentru Deferr au început problemele.
„Am făcut totul pentru a deveni gimnast, dar și pentru a nu fi. Aș fi ajuns cu siguranță la 5 medalii olimpice. Am 3, dar cum se poate să mai am de plată încă 15 ani la ipotecă?! Eu nu mă pot pensiona ca Messi. Nicio viață nu merită să fie distrusă din cauza alcoolului. În lume există mai mulți alcoolici decât se crede, dar se consideră că e ceva normal. Alcoolul aproape că mi-a distrus viața. În Madrid, în primele cantonamente, am început să beau.
Și ușor, ușor, a devenit ceva normal. Luam cocaină și metamfetamină. Pe 14 februarie 2017 am intrat prima dată într-o clinică de dezintoxicare. Am avut familia alături tot timpul. Să abuzezi psihologic o persoană e ca și cum ai lovi-o. Eram îndrăgostit nebunește de fosta iubită, dar nu m-am purtat cum trebuie. Eram un despot în anumite momente, eram un imbecil. Este trist. Dacă nu mă gândesc la asta și nu vorbesc, nu pot trece peste”, a mărturisit fostul sportiv clipele grele prin care a trecut pentru As.

CITEȘTE ȘI –>> Un fost fotbalist, victimă în războiul din Ucraina: „Și-a dat viața pentru noi. Suntem alături de părinți și de familie”
Ibericul a povestit cum decurgea o zi din viața lui atunci când era prizoneriul viciilor.
„În sfârșit, puteam face ce voiam. Nu mai trebuia să trec testele de doping. Fumam, ieșeam în oraș, beam și pierdeam timpul. În fiecare zi eram în bar, de la ora 15:00. Mă culcam dimineața, mâncam și după amiaza o luam de la capăt. Mi-am dat seama că aveam 6 ani în care beam în fiecare zi. Erau dimineți în care mă trezeam pe stradă, plin de sânge, și nu știam dacă am fost implicat într-o bătaie. Nu știam ce să fac cu viața mea.
Mama a avut un infarct, iar eu nu eram acolo pentru că eram orb. Era un cerc vicios, format din droguri, alcool și vinovăție. Și mama era pe moarte… Dacă ea murea, eu nu eram acolo. Nu-mi amintesc când m-am culcat înainte de finala de la sărituri de la Atena. Dar după finala de la sol, pe care am pierdut-o, am ieșit din sală și am cerut o halbă mare de bere. Atunci, totul îmi era indiferent”, a mai istorisit fostul sportiv, acum în vârstă de 41 de ani.