Cosmin Contra, avertisment pentru tricolori: „Trebuie să scoată fotbalul românesc din gaura asta neagră”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat marți, 11 octombrie 2022, ora 19:00,
Cosmin Contra
Cosmin Contra

Naţionala de fotbal a României se va lupta pentru calificarea la EURO 2024 cu Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra.

„Tricolorii” trebuie să scoată fotbalul românesc din gaura neagră în care a căzut, spune Cosmin Contra

Fostul selecționer al naționalei de tineret, Cosmin Contra, nu este foarte entuziasmat de tragerea la sorți, dar lansează un avertisment pentru jucătorii pregătiți de Edward Iordănescu.

Pentru Liga Națiunilor nu s-a spus la fel, că e grupă ușoară, că ar trebui să câștigăm grupa ușor cu Bosnia, Muntenegru și Finlanda? Și ce-am făcut?

Așa zicem de fiecare dată, dar nu mai e nimic ușor în fotbal. Crede-mă! Voi spuneți că e grupă ușoară, dar, din punctul meu de vedere, trebuie să fim realiști. Să spunem lucrurilor pe nume.

„Dintre toate grupele în care puteam pica, e o grupă accesibilă și avem șanse mai mari de calificare, dar nu va fi ușor. Hai să vedem cât s-a dezvoltat fotbalul nostru în ultimii ani față de fotbalul din Europa.

Cred că ar trebui să investigăm mai mult unde suntem cu fotbalul, în ce stadiu am rămas și unde sunt celelalte țări din grupă cu noi și ce rezultate au la nivel de echipă națională și la echipele de club.

De aici trebuie să începem să analizăm șansele. Lipsa rezultatelor din ultimul timp, atât la națională, cât și la echipele de club, a făcut ca fotbalul românesc să rămână mult în spate față de multe alte țări.

Calificarea la Euro 2024 depinde în primul rând de jucători, nu doar de selecționer. Jucătorii intră pe teren, ei trebuie să-și dea seama că au o șansă mare să califice naționala la Euro 2024 și să scoată fotbalul românesc din gaura asta neagră în care a căzut în ultimii ani”, a spus Contra pentru gsp.ro.

Cosmin Contra este convins că această generație se poate bate de la egal la egal cu orice echipă

Fostul fundaș al naționalei României a văzut și părțile bune. „Mi-a plăcut ce am văzut în ultimele două meciuri din Liga Națiunilor, cu Finlanda și cu Bosnia. Am văzut ceva diferit, nu s-au mai făcut așa multe schimbări de la un meci la altul. S-au menținut în echipă 8-9 jucători care au dat randament la Helsinki, iar asta s-a simțit și în jocul cu Bosnia.

Chiar dacă a jucat fără câțiva oameni de bază în echipa de start, nu e ușor să învingi Bosnia. S-au văzut lucruri îmbucurătoare și sper să aibă continuitate în rezultate.

Elveția e o națională puternică, a demonstrat-o în ultimii ani. S-a calificat fără probleme la ultimele Mondiale și la Europene, dar cred că România se poate bate cu Elveția, dacă ne ridicăm la un nivel bun.

E clar că Elveția e favorită. Contează foarte mult ca ‘tricolorii’ să aibă atitudine, să își dorească să învingă o echipă bună ca Elveția.

Au trecut trei ani peste ei, cu jocuri la prima reprezentativă. Și-au dat seama care sunt exigențele. Dacă nu s-au maturizat încă, nu mai au când să se maturizeze. Cred că e momentul lor, să arate că au valoare.

Rezultatul depinde doar de ceea ce fac jucătorii pe teren. Am încredere că această generație se poate bate de la egal la egal cu orice echipă și poate realiza o performanță extraordinară”, a încheiat fostul selecționer al naționalei de tineret.

cosmin contra