Cristi Balaj, contră pentru Gigi Becali: „În acest moment, Răzvan Burleanu este singura opțiune!”. Ce a declarat președintele celor de la CFR Cluj!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat duminică, 19 iunie 2022, ora 10:18,
Cristi Balaj
Cristi Balaj

Rezultatele rușinoase înregistrate de România în campania din luna iunie din Nations League au atras un val de critici la adresa FRF. Răzvan Burleanu a fost criticat vehement pentru nivelul slab la care a ajuns naționala României dar și fotbalul intern.

Gigi Becali a declarat că cere sprijinul tuturor cluburilor din Liga 1 pentru înlăturarea lui Răzvan Burleanu de la șefia FRF, dar Cristi Balaj este de altă părere.

„Dacă CFR ar fi votat altceva la alegerile FRF, cu ce ar fi ajutat?”

„La ce ar fi ajutat un vot împotriva lui Răzvan Burleanu la alegeri? Nu ar fi schimbat absolut nimic. Vrei să schimbi ceva sau ai o nemulțumire? Te prezinți la Federație și îți prezinți nemulțumirile acolo și vii cu soluții. E ușor să spui “Așa nu e bine”, dar nu oferi soluții. În acest moment, Răzvan Burleanu este singura opțiune de vot.

După mine, nici n-ar fi trebuit să ne prezentăm la alegeri. Nu am fi pierdut bani pentru a face campanie, am fi folosit toți banii pentru dezvoltarea fotbalului. Am fi votat de la distanță. În acest moment, reprezint un club care a avut opțiunea de vot Răzvan Burleanu la FRF și Gino Iorgulescu la LPF. Nu comentez!

Sunt obligat să respect un regulament și, conform acestui regulament, nu este permis să protestezi față de anumite persoane din fotbalul românesc. Nu mă refer doar la cei care conduc. Dacă CFR ar fi votat altceva la alegerile FRF, cu ce ar fi ajutat? Noi am avut anumite nemulțumiri în privința regulamentului, dar solicitările noastre n-au fost acceptate.

(n.r. – despre demersul lui Gigi Becali pentru demiterea lui Răzvan Burleanu) Altă întrebare!”, a declarat Cristi Balaj, pentru Digi Sport.

Gigi Becali, declarații spumoase la adresa CSA Steaua! Citește chiar aici!

frf#cristibalajbecaliburleanu